Top 10 staţiuni europene de schi

Mountains-Snowboard-l

Vă gândiţi deja pe unde să plecaţi la ski ? Noi ne-am gândit să vă prezentăm câteva locuri care ar putea să vă ajute în căutările voastre. Alpii reprezintă pentru europeni locul de baştină al sporturilor de iarnă. Regiunile găzduite de aceşti munţi impresionanţi sunt perfecte pentru toţi fanii schiului şi al snowboardingului, chiar şi pentru cei mai pretenţioşi dintre ei. Mai jos poţi găsi o lista cu cele mai bune staţiuni de schi din Europa.

Arlberg, Austria
Arlberg este denumirea dată unui grup de cinci oraşe din vestul Austriei. Dintre ele, Sf. Anton este cea mai mare şi una dintre cele mai faimoase staţiuni de schi din lume. Este în special apreciată de schiorii şi snowboarderii tineri, energici şi agresivi.

Cortina d`Ampezzo, Italia
Cortina este cea mai importantă staţiune din regiunea Dolomite şi am putea spune chiar din întreaga Italie. Plin de stil şi elegantă, acest mic oraş istoric s-a transformat într-una dintre cele mai rafinate şi pretenţioase staţiuni europene. Cortina oferă o mare varietate de parţii, în funcţie de abilităţile sportivilor. De altfel, acest oraş mirific pune la dispoziţia turiştilor o mulţime de alte activităţi captivante.

 

Chamonix, Franta
Lui Chamonix îi revine primul loc atunci când este vorba de staţiuni franţuzeşti clasice. Vârful Mont Blanc (cel mai înalt din vestul Europei) a dictat cursul vieţii locuitorilor acestui oraş pitoresc. Localnicii s-au uitat la muntele mareţ şi nu au văzut alta soluţie decât transformarea ţinutului în care locuiau într-una dintre cele mai simpatizate şi frecventate staţiuni europene. Cei mai întâlniţi turişti sunt cei în căutare de aventură, pentru care contează zăpada bună, pistele lungi şi dificile şi tot felul de astfel de provocări.

Regiunea Jungfrau, Elveţia
Regiunea elveţiană Jungfrau este dominată de unele dintre cele mai înalte vârfuri din Alpi şi anume, Eiger, Jungfrau (pe care poţi să urci cu trenul, una dintre cele mai pitoreşti călătorii cu trenul de pe planetă) şi Schilthorn. Arhitectura zonei este tradiţională, oferind un aer de conservatorism. Staţiunea este foarte îndrăgită de turiştii britanici, pentru care există chiar şi un ziar săptămânal.

Kitzbuhel, Austria
Există alte ţinuturi în Alpi cu zăpada mai bună şi cu munţi mai impozanţi, dar acest oraş mare este de neîntrecut când vine vorba de o combinaţie de sarm tirolez, voie bună şi distracţie pe zăpadă. Kitzbuhel a fost una dintre primele staţiuni internaţionale de schi şi încă atrage turişti din toate colţurile lumii. Regiunea ademeneşte deopotrivă europeni pentru care tradiţia are mare preţ, cât şi tineri schiori sau snowboarderi pentru care viaţa de noapte are întâietate.

Portes du Soleil, Franţa si Elveţia
Portes du Soleil este numele dat unui grup de mai mult de 12 staţiuni mici şi mijlocii, care sunt la doar două ore distanţă de Geneva. Există părţii pentru schiori şi snowboarderi de nivel mediu şi avansat, dar fiecare oraş are şi câte o mică pistă pentru începători. Dintre toate, cele mai cunoscute şi îndrăgite staţiuni sunt Morzine şi Avoriaz, care oferă atât un peisaj incredibil cât şi unele dintre cele mai bune piste de schi.

Trois Vallees, Franta
Cele \”Trei Vai\” ale Franţei cuprind unele dintre cele mai apreciate staţiuni de schi. Courchevel, Miribel şi Les Menuires sunt cele mai cunsocute, dar mai există o gramada de localităţi micute în zona numai potrivite pentru schiorii în căutare de părţii \”virgine\”. Aceasta regiune este de asemenea cunoscută ca fiind gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1992.

Val d`Isere/Tignes, Franta
Val d`Isere va fi întotdeauna asociată cu triplul-medalist olimpic din 1968 Jean-Claude Killy. Pârtia \”OK Course\”, pe care a câştigat francezul medaliile, şi-a facut de altfel un renume ca fiind una dintre clasicele piste de schi pentru experţii din domeniu. De fapt, Val d`Isere a devenit cunoscută ca fiind destinaţia favorită a tuturor schiorilor experţi.

Verbier, Elveţia
Verbier este recunoscută ca fiind cea mai importantă staţiune de schi din Europa, oferind posibilităţi egale atât începătorilor cât şi experţilor schiori. Pe lângă ospitalitatea cu care eşti tratat oriunde în regiune, Verbier mai este cunoscută şi pentru faptul ca este una dintre cele mai însorite staţiuni. Zăpada este garantată, iar instructorii de schi aşteaptă cu braţele deschise noi sportivi.

Zermatt, Elveţia
Micul oraşel de munte Zermatt este unul dintre cele mai preţuite centre de schi şi ascensiuni din lume. Adăpostită într-o vale adâncă şi înconjurată de munţi falnici, această regiune este dominată de piramida gigantică şi graţioasă din Matterhorn. Cel mai frumos lucru la aceasta staţiune este liniştea şi pacea care domina această regiune. De aceea, ai grijă să nu mergi cu maşina în acest loc, deoarece autovehiculele sunt interzise în Zermatt.

Top 10 staţiuni europene de schi

Top 10 staţiuni europene de schi
0

Pros

Cons

No Comments

Leave a Reply