Cele mai bune pârtii de schi din România

 

 

Ţara noastră are munţi frumoşi şi tot mai multe pârtii amenajate. Iubitorii sporturilor de iarnă au de unde alege. Am realizat  un top al celor mai bune pârtii din ţară. Am luat în calcul atât lungimea, calitatea şi gradul de dificultate al pârtiei, cât şi peisajul şi posibilităţile de cazare din zonă.

1. Poiana Braşov

Poiana Braşov ocupă primul loc în topul staţiunilor de schi din România datorită noilor amenajări. Lărgirea şi prelungirea pârtiilor, precum şi dotarea cu tunuri suplimentare de zăpadă au ridicat considerabil calitatea pârtiilor din zonă.

Pentru începători, Drumul Roşu rămâne în continuare cea mai lungă pârtie de schi din România (4.7 km). Cei care o cunosc din anii trecuţi vor avea o surpriză plăcută: pârtia a fost lărgită pe aproximativ 50% din lungime, devenind astfel o pârtie adevărată, nu doar un drum forestier acoperit de zăpadă.

Schiorii avansaţi pot încerca pârtiile Sulinar (2,8 km, dificultate medie), Lupului sau Subteleferic (2,6 km, respectiv 2,2 km), ambele cu dificultate ridicată. Şi aici au fost efectuate noi amenajări, în special în sensul lărgirii acestora şi deschiderii a noi rute de legătură.

O noutate este şi deschiderea unei noi variante de a ajunge de pe Subteleferic către pârtia Bradul, fără porţiuni plate. O veste bună, mai ales pentru snowboarderi, care nu-şi mai desfac legăturile, aşa cum o făceau în trecut pe această secţiune.

Instalaţiile de cablu sunt variate şi oferă numeroase posibilităţi de abordare a pârtiilor: două telecabine, o telegondolă, două telescaune şi cinci instalaţii de teleschi. Skipassul zilnic este de 135 lei.

Poiana Braşov se situează cel mai bine şi la capitolul cazare. Chiar dacă preţurile hotelurilor din staţiune sunt destul de piperate, schiorii cu buget redus au şi opţiunea de a se caza în Braşov. Pentru aceştia din urmă există curse regulate de autobuz către Poiană, doritorii ajungând astfel la pârtii în aproximativ 40 de minute.

2. Straja

O apariţie inedită în top este Straja, judetul Hunedoara, care a „suferit” și ea recent câteva modernizări de bun augur. Sezonul de schi de la Straja este printre cele mai lungi din ţară, datorită stratului de zăpadă mare.

La Straja se ajunge relativ uşor, venind pe Valea Jiului până în Lupeni, localitate situată la aproximativ 25 km de Petroşani. De aici există două variante: drumul asfaltat ce urcă în munte până în staţiune sau telegondola.
Începătorii pot încerca pârtiile Sf.Gheorghe (700 m) sau Platoul Soarelui (400 m), ambele deservite de instalaţii de teleschi. Pârtiile atractive pentru cei avansaţi sunt Lupului, Canal, Telegondola sau Constantinescu, toate având lungimi de până în 3 km. Interesant este însă faptul că ele pot fi unite în coborârea de pe Vf.Straja, rezultând astfel, în funcţie de starea zăpezii, o pistă lungă de peste 5km.

3. Transalpina Ski Resort
Transalpina Ski Resort, deschisă anul acesta în judeţul Vâlcea, este fără îndoială domeniul schiabil cu cel mai frumos peisaj din România. Pârtiile parcă se varsă în apele lacului Vidra, iar perpectivele ce se deschid spre munţii Făgăraş sau Parang sunt unice în ţară. Chiar dacă dezvoltarea acestei staţiuni este abia la început, frumuseţea locurilor şi cantitatea de zăpadă o plasează în top 3.

Există 3 pârtii principale deocamdată, câte una pentru fiecare categorie de schiori (începători, mediu, avansat), totalizând aproximativ 3,5 km lungime. Există însă un plan de dezvoltare pe următorii ani pentru extinderea domeniului schiabil până la 50 km de pârtii.

Instalaţiile de cablu sunt tot trei la număr: o telegondolă, un teleschi şi un telescaun. Fiecare dintre ele deserveşte câte o pârtie. Cine nu s-a grăbit până la jumătatea lunii ianuarie ca să prindă cablurile gratuite, trebuie să ştie că skipass-ul de o zi este acum 60 lei.

Staţiunea suferă la capitolul cazare. Există doar câteva pensiuni în raza a 10 km de pârtie. Cele mai multe opţiuni sunt în Voineasa, localitate aflată la 30 km distanţă. Pentru cei care vor să schieze în mijlocul munţilor, departe de aglomeraţia marilor staţiuni, Transalpina Ski Resort este alegerea ideală.

Pentru a ajunge la Transalpina Ski Resort ai două variante: dinspre Petroşani, prin Obârşia Lotrului (35 km), sau dinspre Valea Oltului, prin Brezoi (65 km) şi Voineasa.

4. Predeal

Este o staţiune binecunoscută românilor, ce oferă multiple posibilităţi de cazare şi de petrecere a timpului liber în afara schiului.

Două instalaţii de teleschi şi una de telescaun duc turiştii la punctul de plecare către pârtii. Există variante pentru toate nivelurile de experienţă: Clăbucet Şcoala, Sosire sau Varianta pentru începători, Clabucet (2.1 km) şi Cocoşul ( 2.2 km) pentru cei de nivel mediu şi Sub Teleferic (1.2 km) pentru experţi.

Un sejur la schi aici poate fi completat cu o vizită la castelul Peleş din Sinaia, o călătorie cu telecabina pe platoul Bucegilor la Babe şi la Sfinx, sau cu o plimbare de seară în Piaţa Sfatului din Braşov.

5. Şuior Maramureş

La doar 18 km de Baia Mare, în masivul montan Mogoşa, regăsim staţiunea Şuior. Un sejur de schi în inima Maramureşului nu este complet fără a te caza într-una dintre numeroasele pensiuni din zonă. Tradiţiile şi obiceiurile localnicilor, alături de delicioasele bucate maramureşene, vor adăuga savoare zilelor petrecute pe pârtie.
Domeniul schiabil nu este foarte mare şi oferă 5 pârtii de nivel de dificultate mediu şi avansat. Mogoşa este pârtia cea mai lungă (2.2 km). Staţiunea beneficiază de douî telescaune, un teleschi, instalaţii de zăpadă artificială şi nocturnă. Un ski-pass de o zi este 120 de lei.

Dacă vii la Şuior, trebuie neapărat să îţi aloci timp pentru vizitarea satelor şi bisericilor din lemn, ce fac parte din patrimoniul mondial UNESCO. Un circuit cu trecere pe la Surdeşti, Săpânţa şi Sighetul Marmaţiei poate fi o excelentă propunere pentru petrecerea unei zile în afara pârtiilor.

No Comments

Leave a Reply